Dacia Spring
Tabletă spate
Tableta 2 se ridică automat la deschiderea portbagajului.
Demontare
- decuplaţi cele două chingi 1;
- ridicaţi în direcţia A şi trageţi uşor spre dvs.
Remontare
Pentru a remonta tableta, procedaţi în sens invers demontării
warning
Nu plasaţi obiecte grele sau dure pe capacul pentru bagaje. În caz de frânare bruscă sau de accident ele vor fi susceptibile de a pune în pericol pasagerii din vehicul.
TRANSPORT DE OBIECTE ÎN PORTBAGAJ
Plasaţi întotdeauna obiectele transportate astfel încât dimensiunea cea mai mare să fie rezemată de:
- spătarul banchetei spate, în cazul sarcinilor obişnuite (exemplu A).
- spătarele scaunelor faţă cu spătarele spate rabatate, ca în cazul sarcinilor maxime (exemplul B).
Dacă doriţi să aşezaţi obiecte pe spătarul rabatat, este obligatoriu să coborâţi tetierele înainte de a rabata spătarul, pentru ca acesta să fie cât mai drept posibil.
warning
Încărcarea trebuie făcută în aşa fel încât nici un obiect să nu poată fi proiectat în faţă în momentul unei frânări bruşte. Închideţi centurile de securitate ale locurile din spate chiar şi când nu există pasageri.
Transport de obiecte în celula spate
În funcţie de vehicul, inelele rotative 1 sunt utilizate pentru reţinerea obiectelor transportate. Numărul de inele şi amplasamentul lor poate diferi în funcţie de vehicul.
tip
Aceste inele servesc doar să evitaţi bascularea unei sarcini. Ea trebuie să fie fixată în prealabil de inelele de fixare 1 de pe planşeul vehiculului.
Particularitate pentru versiunea cu 2 locuri
Inele rotative 1
F max.: 300 daN
warning
Pentru securitatea dumneavoastră, asiguraţi-vă că toate uşile vehiculului dumneavoastră sunt perfect închise înainte de a demara.